În al doilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Bulgaria, Universitatea Craiova a întâlnit, în complexul „Evima” din Bansko, vicecampioana din Kosovo, formaţia FC Drita Gijlan. Formaţia antrenată de Eugen Neagoe s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Alexandru Creţu (76) şi Ante Roguljic (83). Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, a tras concluziile după acest al doilea meci de verificare din cantonamentului din Bulgaria.
„Cred că a fost un antrenament reuşit, băieţii au făcut efort, aşa cum le-am cerut, mai ales că am avut şi de dimineaţă antrenament. Mă bucur că nu am avut accidentări, singura problemă o avem cu Badelj, el a fost călcat. Am întâlnit o echipă agresivă, au jucat destul de dur, ei vor reprezneta Kosovo în Conference League, pentru că au terminat pe locul 2. În afara celor două goluri superbe, am mai lovit de două ori bara, dar în principal mă bucur că nu am avut accidentări” a spus antrenorul oltenilor.
Eugen Neagoe a comentat şi meciul de debut al Universităţii Craiova în noul campionat, derby-ul cu Dinamo, echipă la care „Geană” a jucat şi a antrenat.
„Este un derby de mare tradiţie al campionatului nostru. Chiar dacă este o nou-promovată, Dinamo a reprezentat întotdeauna nu numai este o rivală, ci şi un club important din România. Nu va fi uşor cu ei. Aţi văzut cum au promovat, au câştigat detaşat cu o echipă din prima ligă. Mai avem două săptămâni şi jumătate până atunci, sper să rezolvăm problemele medicale pe care le avem şi să trecem peste această perioadă grea pentru băieţi” a spus Neagoe.
Autor al unui gol frumos cu Drita, croatul Ante Roguljic a declarat la final: „Am avut un meci greu după antrenamentele solicitante din acest cantonament. E un meci frumos în prima etapă, începem cu derby-ul cu Dinamo, vom vedea cum iese, mai e ceva timp până atunci. Jucăm cu campioana Bulgariei următorul meci, cred că-l vom câştiga şi pe acesta”.
Al treilea amical al Universităţii Craiova în cadrul stagiului de la Bansko va fi contra campioanei Bulgariei, Ludogorets Razgrad, disputa sâmbătă, 1 iulie, de la ora 18.00, în cadrul complexului „Evima” de la Bansko.
Universitatea Craiova şi Ludogorets au mai jucat trei meciuri amicale în stagiile de pregătire, bulgarii câştigând cu 2-0 în 2018, în Antalya, şi de două ori cu 1-0, de fiecare dată în Austria, în 2015 şi 2017. În primul amical din stagiul din Bulgaria, Universitatea Craiova a învins formaţia bulgară Botev Plovdiv, locul 10 în campionatul trecut al primei ligi, scor 2-0, prin golurile marcate de Alexandru Creţu (4) şi Florin Gaşpar (75).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER